duminică, 5 ianuarie 2014

Săpun de sare 100% natural

Pînă acum, n-am făcut un săpun cu sare despre care am citit  pe multe bloguri care prezintă săpunuri manufacturate prin procedeul la rece, că este nemaipomenit de bun pentru îngrijirea pielii însă, nu e timpul pierdut. Pînă una alta vă arăt un săpun de sare pe care l-am cumpărat în concediul de anul trecut  cînd am ajuns printre altele şi la salina Praid din judetul Harghita.
Salina Praid este o mină de sare gemă din România !


Acest săpun nu este un săpun obişnuit în adevăratul sens al cuvîntului, este o bucată de sare din mină, şlefuită în formă de săpun. E de la sine înteles că este 100% cristal de sare din mină.
Folosit pe pielea umedă sau uscată, reglează valoarea pH-ului pielii corpului şi chiar vindecă anumite forme de boală cum ar fi herpes, ciupituri de ţîntari, albine sau alte insecte, pentru acnee, coşuri, puncte negre, aplicînd săpunul umed pe locurile afectate. Hidratează şi catifelează pielea mîinilor dacă îl aplicăm pe mîinile umede după ce am terminat treburile casnice în care am folosit diverşi detergenţi chimici care, afectează negativ pielea mîinilor. 


Mai poate fi folosit după bărbierit în loc de loţiune, pentru transpiraţie la subraţ, sarea oprind înmulţirea bacteriilor care dau acel miros neplăcut. 
Se foloseşte timp mai îndelungat în afecţiuni  pentru tratarea celulitei, foliculită, pe zonele cu psoriazis, furunculi şi ciuperci.
Se foloseşte după duşul zilnic sau baia de curăţenie cu săpun obişnuit apoi, pe pielea umedă se dă cu săpunul de sare. Se lasă zece minute să se usuce pe piele apoi se scutură sarea uscată cu mîna sau un prosop. Acum începe producerea de sebum. Dacă pielea  strînge se unge cu un ulei vegetal, alegeţi unul care intră repede în piele şi nu lasă urme grase, exclus a se folosi diverse alifii, creme sau lapte de corp, acestea catifelează instantaneu pielea dar, nu lasă loc pentru producerea naturală de sebum. Pe pielea uscată dar curată se foloseşte udînd bucata de sare cu apă şi se aplică pe locurile care trebuie tratate.

Pun şi o foto de la salină. În fundal se vede intrarea în salină. 
În dreapta mea se afla chioşcul de unde am cumpărat săpunul de sare.
Salina Praid este o mină de sare gemă din România !





Săpunul de sare nu se aplică pe zonele cu răni deschise.
Pînă la urmatoarea utilizare săpunul de sare se păstreaza într-un loc uscat. 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...